1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. De ce bărbații nu vorbesc despre depresie

De ce bărbații nu vorbesc despre depresie

Getty Images / wundervisuals

Aveam 41 de ani când am simțit că lumea se prăbușește în jurul meu.

Prima experiență legată de depresie ar putea fi ceea ce unii numesc depresie situațională. Totul a început la puțin timp după ce am fost promovat. Mulți ani fusesem director adjunct al unui mare centru educațional, apoi am fost promovat în funcţia de director, urmând să lucrez într-o altă clădire.

Am ajuns să ocup o funcție nouă care presupunea foarte multe responsabilități. În același timp, acasă aveam un copil de cinci ani, un altul de trei ani și doi nou-născuți. Totul a început cu un nod în stomac care nu dispărea niciodată și din cauza căruia îmi era greu să mănânc. Mintea părea a-mi fi tot timpul pe fugă și aproape că nu puteam să dorm deloc. Uneori nu dormeam mai mult de 10 ore într-o săptămână. Ajunsesem să fiu îngrozit să mai merg la serviciu.

În cele din urmă mi-am dat seama că am nevoie de ajutor. L-am contactat pe medicul de familie și am început ședințele de psihoterapie. După două luni, simțeam că încep să îmi revin.

Exact trei ani mai târziu, am avut al doilea puseu depresiv major.

Totul mergea bine la serviciu și acasă, când am observat dintr-o dată, fără niciun semnal în prealabil, că lucrurile se schimbă în corpul meu. Îmi amintesc că îi spuneam fratelui meu: „Îmi simt corpul diferit … nu va fi bine.” Ceea ce nu îmi dădeam seama era faptul că urma să cad într-o depresie atât de severă, încât cea anterioară urma să pară floare la ureche.

Multe dintre simptome erau similare, însă mult mai puternice decât prima data. Am slăbit aproape 22 de kilograme pentru că nu puteam să mănânc și iarăși mă chinuiam să dorm măcar puțin. Îmi era foarte greu să îmi amintesc lucruri și să mă concentrez. Evitam cât puteam de mult situațiile în care aș fi fost nevoit să socializez. Am început să mă izolez. Seara aveam accese de plâns pe care nu puteam să le controlez.

Mi-am luat concediu, însă, gândind retrospectiv, nu cred că a fost cea mai bună alegere. În lipsa unui program organizat, am constatat că simptomele mi se înrăutățesc. Nu puteam să mă ridic de pe canapea. Când am ajuns în acest punct, am început să mă gândesc, în general, la sinucidere.

La două săptămâni după ce m-am întors la muncă, aceste gânduri au început să facă parte dintr-un plan detaliat, iar ideea de a le pune în practică începuse să mi se pară din ce în ce mai potrivită. Am discutat cu familia și cu psihiatrul și m-am înscris într-un program de spitalizare parțială cu durata de trei săptămâni.

Acest program a reprezentat începutul recuperării de durată. Sunt fericit să spun că sunt deja patru ani de când nu mai am niciun simptom. După ce m-am însănătoșit, mi-am dedicat o bună parte a timpului liber promovării importanței sănătății mintale, în special în rândul bărbaților care se confruntă cu depresia.

Trebuie să recunoști că ai o problemă

Deși pentru o perioadă mi-am mascat depresia, așa cum fac mulți bărbați, am apelat la ajutor relativ devreme întrucât simptomele au devenit brusc debilitante. Însă mulți bărbați își continuă viața de zi cu zi și își maschează depresia ani la rând, încercând să creeze impresia că nu e nimic în neregulă. Deseori se izolează și își interiorizează sentimentele. Iar pe măsură ce își ascund depresia, simptomele deseori continuă să se înrăutățească.

Văd frecvent cum multor băieți li se spune că trebuie să fie „puternici”. Mulți dintre noi suntem învățați că nu e nicio problemă dacă dăm frâu anumitor sentimente (de exemplu furia), însă alte sentimente, precum frica sau tristețea, trebuie băgate sub preș. Pot să spun, din proprie experiență, că aceste lecții rămân întipărite în mintea noastră chiar și atunci când devenim adulți.

După ce am finalizat programul de tratament, m-am alăturat unui grup de sprijin pentru bărbați care suferă de depresie și particip și astăzi la întâlnirile acestui grup. Mulți dintre bărbații pe care i-am întâlnit acolo vorbesc despre rușinea și vina asociate bolii psihice de care suferă. Sunt îngrijorați de impresia pe care și-o vor face alții despre ei, din cauza stigmatizării și discriminării cu care s-ar putea confrunta în cazul în care solicită ajutor de specialitate.

Analizând retroactiv propria situație, pot să spun cu siguranță că am avut un sentiment de rușine. Când mergeam să ridic medicamentele de la farmacie, mă uitam în jur să mă asigur că nu e nimeni cunoscut acolo. Când ajungeam acasă, rupeam în multe bucăți documentele medicale pentru a mă asigura că nimeni nu va găsi nicio dovadă a faptului că urmam tratament pentru depresie. În drum spre cabinetul psihoterapeutului (care se afla doar la câteva blocuri distanță de școala unde lucram), încercam să îmi ascund față pentru ca nimeni să nu mă vadă intrând în clădire.

Stigmatul și stereotipurile masculinității pot, împreună, să îi împiedice pe bărbați să contacteze un specialist pentru a primi ajutorul de care au nevoie.

Paul Gilmartin, autorul podcastului Mental Illness Happy Hour, mi-a spus că prima dată când și-a dat seama că are nevoie de ajutor a fost după ce a făcut o criză de nervi în timp ce era la volan. S-a trezit că țipă furios la pietonii care continuau să treacă strada în fața lui în timp ce semaforul era roșu. Paul a povestit cum unul dintre pietoni s-a îndreptat către geamul mașinii, s-a aplecat, și cu „o privire plină de dezgust și milă”, i-a spus „Măi omule, încearcă să te stăpânești”, apoi a plecat. Acesta a fost momentul în care Paul a înțeles.

Când l-am întrebat de ce nu a apelat la ajutor înainte de acest incident, mi-a spus că în acea perioadă credea că astfel de stări sunt trecătoare, și chiar dacă nu ar fi fost, nu știa ce să facă pentru a primi ajutor.

„Am reușit destul de bine să mă mint că pot să țin lucrurile sub control,” a spus Paul. „Evenimentul respectiv m-a făcut să îmi schimb radical părerea.”

Simptome diferite

În ultimii ani, comunitatea oamenilor de știință a constatat că depresia se poate manifesta diferit la bărbați comparativ cu femeile. Un studiu din 2013 prezentat in JAMA Psychiatry a arătat că semnele pe care bărbații cu depresie ar putea să le manifeste mai frecvent sunt:

  • atacuri de furie/agresivitate
  • comportamente riscante
  • consum de droguri

Studiul îi încuraja pe clinicieni să identifice aceste simptome și alte „manifestări alternative negative” atunci când pacienții lor sunt bărbați, a căror depresie ar putea să treacă nediagnosticată. Întârzierea tratamentului din cauza stigmatizării sau stabilirii unui diagnostic greșit înseamnă deseori că mulți bărbați continuă să sufere în tăcere, ceea ce poate duce la rezultate dezastruoase.

Deși numărul femeilor care încearcă să se sinucidă este mai mare, mortalitatea prin sinucidere este de aproape patru ori mai ridicată în rândul bărbaților.

Rămâne următoarea întrebare: Cum putem să îi ajutăm pe bărbații care încearcă să găsească ajutor pentru depresie și alte boli psihice?

Cum să obții ajutorul de care ai nevoie

Este încurajator să aflăm despre progresele clinice înregistrate în domeniul îngrijirii sănătății mentale și să vedem că diferite organizații se concentrează din ce în ce mai mult pe înțelegerea depresiei. Acestea sunt inițiative ample, care pot ajuta foarte mulți oameni. Însă, după părerea mea, ca persoană care a suferit de depresie, este de asemenea important să începem de la bază, de la nivelul propriilor comunităţi şi să contribuim noi înşine la eliminarea stigmatului asociat depresiei.

Mai mulţi dintre bărbații care au depășit provocările depresiei sau care încă se luptă cu aceasta ar trebui să își împărtășească experiența. Cu cât reuşim să discutăm mai des despre subiectul depresiei la bărbaţi, cu atât mai mulți dintre aceştia vor face primul pas necesar pentru a apela la ajutor.

Iar aceia dintre voi care vă luptați cu depresia, este important să recunoașteți că aveți o boală — și că depresia este, de fapt, o afecțiune medicală și nu un defect de caracter sau un eşec moral. Un prim pas extrem de important ar fi să discutați cu un specialist despre starea voastră. 

Concluzia: Băieți, e în regulă să nu fii în regulă, însă nu trebuie să suferiți singuri. Faptul că apelați la ajutor arată că sunteți puternici, nu e un semn de slăbiciune. Uitându-mă în urmă la propria mea situație, sunt incredibil de recunoscător că am luat decizia de a părăsi locul de muncă pentru a mă înscrie într-un program de recuperare. A fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care a trebuit să îl fac, însă a meritat incredibil de mult.


Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

NPS-RO-00029

Acest articol este:

Distribuie această pagină:


Te-ar putea interesa și...

4 moduri de a sprijini un prieten care trece printr-o perioadă psihică dificilă

Autor Teva Pharmaceuticals
Alfă mai multe

Cum pot animalele de companie să contribuie la combaterea depresiei

Autor Teva Pharmaceuticals
Alfă mai multe

Cum să ajuți pe cineva drag atunci când depresia devine criză

Autor Teva Pharmaceuticals
Alfă mai multe