Profilul companiei

Centrat pe nevoia pacienților

Teva oferă soluții sustenabile și accesibile pacienților

Misiunea noastră este aceea de a fi lider mondial în domeniul medicamentelor generice și biofarmaceutice, îmbunătățind viețile pacienților din întreaga lume. De peste un secol, furnizorii de servicii medicale, pacienții și cadrele medicale folosesc medicamentele Teva.

Prin medicamentele generice pe care le produce, Teva contribuie la realizarea de economii de către sistemele de sănătate.01

Pe lângă medicamentele generice, dedicăm timp și atenție și dezvoltării unor tratamente inovative. În ultimii ani, Teva a lansat produse inovative care se adresează unor afecțiuni severe, precum: leucemie, scleroză multiplă, migrenă, astm bronșic, ș.a.m.d.


Teva este lider mondial în industria farmaceutică datorită portofoliului de peste 3.500 de produse pe care îl deține, in cele peste 60 țări în care compania activează. 02, În fiecare zi, aproape 200 de milioane de oameni din întreaga lume iau un medicament Teva. 03 

Angajații Teva din cele 70 de site-uri de producție globale lucrează permanent 02 astfel încât pacienții să primească medicamentul potrivit unde și când au nevoie de acesta.

Încă de la înființarea Teva în 1901, la Ierusalim, modul nostru de lucru a fost conturat de oameni care au rămas fideli începuturilor noastre modeste. Conducerea noastră a stat sub semnul tenacității, spiritului antreprenorial și ambiției de a îmbunătăți viețile oamenilor.


Note și referințe

  1. Back to contents.

    Studiu Teva privind impactul economic 2018 

  2. Back to contents.

    Sursa de date pentru numărul de produse: Operațiuni globale Teva

  3. Back to contents.

    Analize interne realizate de Global Insights, Access & Technologies care estimează numărul de consumatori Teva, din august 2016 și aprilie 2019

Distribuie: