1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. Cum pot animalele de companie să contribuie la combaterea depresiei

Animalele de companie în combaterea depresiei

Getty Images / FamVeld

M-am luptat cu depresia mulți ani. Am încercat zeci de medicamente, am participat la un număr nesfârșit de ședințe de psihoterapie și mi-am ocupat timpul cu diete și activități fizice. Mă simțeam mai bine, însă vindecarea era în continuare departe.

Existau încă perioade în care dispoziția mea se prăbușea și petreceam ore întregi în poziție ghemuită.

Apoi am găsit o nouă armă secretă împotriva depresiei – un cățel ciufulit pe nume Ollie.

Nu puteam să îmi imaginez că un animal cu aspect caraghios ar putea să aibă asemenea super-puteri. Însă Ollie m-a ajutat să parcurg ultimii kilometri ai drumului către refacere.

How Pets Can Help Fight Depression2.jpg
Ollie (2003-2019), alergând pe un câmp din Olanda

Câinele meu m-a ajutat să rezist în zilele negre de depresie

Familia mea nu l-a luat pe Ollie ca să mă ajute pe mine în lupta cu depresia— pur și simplu voiam să avem un câine.

Însă, așa cum s-a dovedit, Ollie m-a ajutat să controlez simptomele depresiei. Principalul secret al succesului său? Era un dispozitiv perfect funcțional de oferit dragoste necondiționată.

Ollie îmi dădea ce e mai bun în el în momentele în care mie îmi era cel mai rău. Nu mă privea cu dispreț atunci când mă simțeam groaznic. Pur și simplu mă iubea la fel de mult.

Ba chiar mă iubea mai mult în acele momente cumplite. De obicei stăteam în pat atunci când îmi era rău, iar lucru ăsta era pentru el o ocazie bună să sară în pat și să se cuibărească lângă mine. Îmi mirosea capul sau mă lingea pe față atunci când plângeam.

Ollie nu acorda prea multă atenție în fața adevărului urât. Poate că eram prea deprimat să discut cu cineva sau să fac ceva anume, însă niciodată nu eram prea deprimat să îl mângâi pe Ollie.

Ollie era plasa de siguranță finală atunci când lucrurile păreau total lipsite de speranță. Simplul fapt că îl mângâiam pe cap și că îl ascultam respirând mă făcea să mă simt puțin mai bine.

Dar care era cel mai ciudat lucru? Nu trebuia să mă explic niciodată în faţa lui Ollie. Simţeam că înţelege prin ce trec.

How Pets Can Help Fight Depression1.jpg
Ollie cu stăpânii lui

De ce animalele de companie pot să ajute în combaterea depresiei?

După ce mi-am revenit din depresie și m-am dedicat domeniului psihologiei, am aflat că experiența mea a fost departe de a fi unică. Nu doar Ollie, și nu doar câinii se poartă în felul ăsta. Se pare că există o varietate mare de animale de companie care îi ajută pe cei care se luptă cu depresia.

Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Conform Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention (CDC)), animalele de companie:

  • Ne învață compasiunea și simțul răspunderii. Știm că animalele noastre de companie sunt neajutorate și depind de noi pentru a avea hrană, apă și un adăpost. Deținerea unui animal de companie ne arată că suntem capabili să îngrijim o altă ființă atunci când poate ne simțim cu totul incompetenți. Este posibil ca acest lucru să ne ofere un motiv pentru care să trăim.
  • Reduc stresul. Animalele de companie sunt ființe în carne și oase. Mângâiatul unei pisici sau a unui câine poate fi reconfortant, ne distrage de la gândurile și sentimentele negative.
  • Ne ajută să ne simțim mai puțin singuri. Câinii pot oferi dragoste constantă, necondiționată. Ne acceptă aşa cum suntem atunci când este posibil să simțim că alții ne judecă. Și sunt cât se poate de drăgălași. Ollie îmi ridică moralul cu trucurile lui prostești.
  • Ne încurajează să facem mișcare. Scoțând câinele la plimbare, devenim activi. Foarte multe studii arată că mișcarea poate contribui la reducerea simptomelor depresiei. Plimbările sunt, de asemenea, o bună ocazie de a ne aduna gândurile. Ne oferă organizare și rutină dacă ne simțim fără rost.
  • Ne oferă ocazia de a socializa. Cercetările arată că socializarea poate fi un instrument puternic în combaterea depresiei. Multe persoane constată că atunci când ies la plimbare cu prietenii lor blănoși întâlnesc alte persoane cu câini.

Corelația dintre animalele de companie și sănătate

Din ce în ce mai multe cercetări au stabilit o legătură între viața cu un animal de companie și o stare psihică mai bună. Într-un sondaj la care au participat 2.000 de posesori de animale de companie, efectuat de către organizația non-profit Human-Animal Bond Research Institute (HABRI), aproape 3 din 4 persoane au spus că, de când au un animal de companie, starea lor psihică este mai bună.

Cercetările științifice indică același lucru. O analiză din 2018 asupra a 17 studii a arătat că animalele de companie are un rol benefic în mai multe afecțiuni psihice.

S-a constatat că animalele de companie pot să îi distragă pe stăpânii lor de la simptome psihice supărătoare, precum:

  • halucinații auditive
  • atacuri de panică
  • ideații suicidare

Ideea că animalele de companie au capacitatea de a înțelege sentimentele beneficiază de o susținere științifică surprinzătoare.

Conform unui studiu din 2016, câinii de companie pot fi sensibili la anumite emoții vizibile pe chipurile oamenilor. Conform unui alt studiu din 2019, câinii – nu şi lupii – par să fi dezvoltat „sprâncene expresive” care declanșează la oameni reacția de a-i îngriji. Rezultatele acestei cercetări au sens.

După cum explică cercetătorii, câinii au evoluat în jurul oamenilor și au fost răsplătiți atunci când au interpretat corect comportamentul și emoțiile umane. Aceste competențe îi ajută să își dea seama când vor fi răsplătiți cu o plimbare sau cu ceva gustos. Să nu uiți acest lucru atunci când câinele te va privi drept în ochi.

Însă nu doar starea noastră psihică are de câștigat în urma companiei unui animal.

CDC susține că atunci când trăiești cu un animal de companie, nivelul tensiunii arteriale și al colesterolului este mai mic. Cercetările efectuate de către Asociația Americană pentru Cardiologie (American Heart Association) au arătat că un animal de companie te poate proteja de bolile cardiovasculare.

Înțelegerea limitelor vieții cu un animal de companie

Toate aceste lucruri par uimitoare. Poate sunt chiar prea frumoase pentru a fi adevărate.

Animalele de companie nu pot înlocui tratamentele medicamentoase pentru depresie care au făcut obiectul studiilor și a căror eficiență a fost dovedită. Este esențial să continuăm tratamentul și să luăm medicamentele prescrise de medic.

De asemenea, este important să recunoaștem că un animal de companie înseamnă un angajament uriaș. Trebuie să dispunem de bani și de foarte mult timp pentru a răspunde nenumăratelor nevoi ale unui animal de companie.

Nu e nicio problemă dacă iubești câinii sau pisicile iar în acest moment nu îți permiți să îți asumi angajamentul de a avea un astfel de animal. Încearcă să ai grijă de animalele de companie ale altor persoane, atunci când acestea au nevoie.

Nu pot să garantez că în cazul în care vei aduce un animal de companie în viața ta, vei obține același rezultat pe care l-am obținut eu datorită lui Ollie. Dar dacă te hotărăști că un prieten blănos este ceea ce ai acum nevoie în viață, probabil că nu vei regreta!


Surse

Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

NPS-RO-00024

Acest articol este:

Distribuie această pagină:


Te-ar putea interesa și...

De ce câinii ne fac viața mai frumoasă

Alfă mai multe

Câinii - ajutor de nădejde în combaterea anxietății

Alfă mai multe

Cum poți sprijini un prieten care trece printr-o perioadă dificilă

Megan Potts
Alfă mai multe