1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. Călători cu migrenă: ce trebuie să știm înainte să pornim la drum

Călători cu migrenă: ce trebuie să știm înainte să pornim la drum

Getty Images / IgorTsarev

Danielle are câteva sfaturi utile pentru a face față migrenelor apărute în timpul călătoriilor.

"Am avut recent o migrenă cu două ore înainte de a pleca spre aeroport în vacanță. Bagajele erau făcute și eram entuziasmată de săptămâna care urma. Dar migrena m-a lovit așa de puternic încât nu am putut fizic să ajung la aeroport.

Nu numai că eram tristă pentru că pierdusem o vacanță distractivă și relaxantă, dar trebuia să stau și în pat câteva zile. Nu puteam să-mi ridic capul de pe pernă, să mă uit la TV sau să mă mut pe canapeaua din sufragerie să mai schimb peisajul.

Situațiile în care apare migrena sunt deseori inevitabile și nefericite. Călătoriile sunt o parte importantă din viața mea, așa că am apelat la câteva tactici pentru a reduce durerea și a mă bucura de excursii pe cât posibil.

Iată câteva sfaturi de călătorie atunci când suferi de migrenă.

Nu vă suprasolicitați în zilele anterioare

Asigurați-vă că nu vă suprasolicitați în săptămâna precedentă unei călătorii. Nu merită. Nimic nu este mai neplăcut decât să te soliciți o săptămână întreagă și să clachezi înainte ca vacanța să înceapă propriu-zis.

Beți multă apă

Beți multă apă în zilele înainte de plecare. Am descoperit că zborul combinat cu transpirația cauzată de anxietate pe drumul spre aeroport duce la deshidratare. Este important să vă pregătiți din timp.

Puneți-vă ceva de ronțăit în bagaj

Este total contraindicat să treceți peste mesele principale. Mereu îmi iau ceva de ronțăit atunci când plec în excursii. Uneori îmi iau un baton de cereale, sau alune, popcorn sau chiar o mică salată. Indiferent de tipul de gustare, este important să nu lăsați migrenei nicio fereastră deschisă pentru a prelua controlul.

Păstrați-vă calmul

Pentru mine, a-mi păstra calmul este cea mai grea parte din cauza tuturor lucrurilor pe care simt că trebuie să le fac. Simt nevoia să termin și să las curat înainte să plec. Îmi place să mă întorc într-o cameră curată, într-un pat făcut și la o listă de activități cât mai goală.

Satisfacția gândului că am terminat tot ce aveam de făcut și că mă voi întoarce în camera mea caldă și curată mă face să călătoresc mult mai bine.

Odată ce camera este în regulă, următorul pas este să ajung la aeroport.

Aceasta poate fi o provocare în New York City, în special dacă trebuie să plec vineri după-amiaza când traficul este aglomerat. Așa că încercarea de a găsi cea mai bună metodă de a ajunge la aeroport (taxi, metrou, tren de suprafață) este mereu o sursă de stres.

Soluția este să mă relaxez și să îmi acord timp suplimentar în așa fel încât să evit stresul provocat de eventuala pierdere a avionului.

Odată ce ajung la aeroport, metoda mea preferată de a mă calma este să găsesc un stand cu cărți în aeroport și să aleg una de care nu am auzit. O cumpăr și încep să o citesc, nemaipunând-o jos decât când ajung la destinație.

Poate că pare ciudat, dar este o distragere perfectă de la stresul călătoriei și transformă în mod magic o zi pierdută de călătorie într-una de evadare și bucurie.

Explicați celorlalți la ce să se aștepte

Să călătorești cu mine, chiar dacă poate fi amuzant, nu e mereu ușor pentru cei cu care sunt.

Înainte să plec în excursie, îi reamintesc mereu persoanei cu care plec (o prietenă, prietenul meu sau un membru al familiei) că există posibilitatea ca migrena să ne strice planurile de vacanță. Uneori este posibil să mă simt prea rău pentru a mă bucura de această experiență.

Nu m-a deranjat niciodată ideea să mă duc la culcare mai devreme în timp ce persoana cu care călătoresc își vede de treabă. Unii parteneri de călătorie nu au nici o problemă cu asta, dar alții ar prefera să nu ne despărțim sau să nu mă lase singură când mă simt rău.

Oricum, cea mai bună soluție este să explicați din primul moment celorlați la ce să se aștepte în așa fel încât toată lumea să știe din timp. Astfel evitați resentimentele dacă lucrurile nu merg conform planului.

Ce fac la aeroport și în timpul zborului

Imediat după ce trec de control la aeroport, îmi cumpăr o sticlă mare de apă și o umplu cu câteva plicuri de concentrat pentru limonadă. Simt că-mi este mai ușor să beau multă apă dacă are gust de lămâie. Cea mai bună perioadă să mă rehidratez este după ce trec de controlul de securitate.

Deseori o sticlă de apă la aeroport este scumpă, dar merită. Doar greutatea unei sticle de apă mă face să vreau să beau mai mult ca să nu-mi îngreunez bagajele.

Dacă uit să împachetez gustări, caut repede să cumpăr ceva care nu conține sare sau zahăr. Chiar dacă nu mi-e foame, trebuie să mă asigur că nu am nevoie să mănânc câteva ore din acel moment.

În timpul zborului, continui să beau apă. Dacă cineva trece cu produse de cumpărat, îmi mai iau o sticlă cu apă.

Nu uitați să vă simțiți bine (și să luați pauze)

Mereu mă aflu în conflict cu mine însămi între a mă simți bine și a nu mă extenua prea mult în așa fel încât să provoc o migrenă. Încerc să mă distrez cât pot și să fiu atentă să nu mă obosesc prea mult sau să nu mă simt prea extenuată.

Micile perioade de somn și pauzele pot fi reconfortante în aceste momente.

După ce vă întoarceți din vacanță, nu faceți efort

Când mă întorc din vacanță, prefer să mai am două zile libere să mă recuperez, atunci când se poate.

Astfel îmi ofer o perioadă de recuperare. Dacă în timpul vacanței am fost prea activă, am timp apoi să mă odihnesc și să-mi revin în ultimele zile ale concediului.

Concluzii

Migrenele pot fi deseori neașteptate și inevitabile. Atunci când călătoriți des, este important să vă pregătiți pentru cel mai rău caz. O migrenă vă poate distruge o excursie dar dacă luați niște măsuri înainte de a vă sui în avion, vă puteți bucura de călătorie pe cât posibil."


Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

NPS-RO-00318

Acest articol este:

Distribuie această pagină:


Te-ar putea interesa și...

Cum să discuți cu partenerul despre migrenă

Alfă mai multe

Viața profesională și migrena

Daisy Swaffer
Alfă mai multe

Sportul în pofida migrenei cronice

Danielle Newport Fancher
Alfă mai multe