1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. Cancerul de prostată mi-a schimbat viața în bine

Cancerul de prostată mi-a schimbat viața în bine

Getty Images / Fred Froese

Anul 2006 a fost cel mai rău și totodată cel mai bun an. Eram îndrăgostit și încercam să îmi repar viața după un divorț.

Apoi am fost diagnosticat cu cancer de prostată în stadiul IV care mi-a schimbat viața totuși în bine.

Îmi beau cafeaua de dimineață la 14 ani după aflarea diagnosticului și mă gândesc la cine eram și la cine sunt acum.

Viața mea înainte de cancer

La 42 de ani trecusem deja prin două divorțuri și eram o persoană animată de resentimente, care nu se gândea la alții și care era obsedată de muncă. Nu găseam plăcere în viață și devenisem incredibil de cinic și sarcastic.

Mă luptasem de trei ani cu dependența de droguri și cu comportamentul autodistructiv. Cauza principală era singurătatea. Dependența îmi amorțea durerea care revenea mereu totuși.

Îmi doream să mor. Viața era o dezamăgire cruntă iar sinuciderea părea o opțiune viabilă. Am încercat acest lucru și, din fericire, am eșuat.

M-am hotărât să-mi las trecutul în spate și să-mi reclădesc viața în luna august a anului 2005.

Iarna ce a urmat a fost una grea pentru mine. Nu mă simțeam prea bine și eram obosit. Nu puteam decât să-mi termin munca și să merg acasă. Nu prea mâncam cina și mă duceam la culcare mai devreme, neavând nici poftă de mâncare.

Am încercat să mă gândesc la simptomele pe care le aveam și să mi le explic.

Diagnosticul de cancer de prostată

Într-o dimineață de la sfârșitul lui mai 2006, cerul s-a prăbușit peste mine. Urinasem cu sânge. Mă simțeam rău, mai rău decât mi-aș fi putut imagina vreodată.

În data de 6 iunie, medicul de familie m-a trimis să-mi fac o radiografie toracică după o discuție îndelungată legată de o internare recentă la urgență cu pneumonie. Ne-am uitat la plămânii afectați de tumoră o oră mai târziu, așteptându-ne la ceea ce era mai rău. Medicul m-a trimis să-mi fac și analize de sânge.

Am primit vestea care urma să-mi schimbe fiecare aspect al vieții în ziua ce a urmat. Medicul m-a sunat să mă anunțe că sufăr de cancer de prostată în stadiu avansat.

Rezultatele radiografiilor au confirmat prezența metastazelor osoase, pulmonare și ganglionare. Medicul mi-a pus un prognostic de încă un an de trăit, cel mult.

O schimbare de perspectivă

Întreaga mea viață dinainte de cancer s-a bazat pe conceptul de ”într-o bună zi”. Într-o bună zi îmi voi lua zile libere și voi merge în vacanță. Într-o bună zi voi munci mai puțin sau voi petrece mai mult timp cu familia.

Diagnosticul a venit ca o palmă peste față. Mă simțeam trădat, nu era drept.

La două săptămâni după diagnostic, stăteam deasupra unui pod înalt de 15 metri. Apele de sub acesta erau adânci și fără valuri.

De mult timp era un loc familiar înotătorilor dar mie îmi fusese mereu frică să sar. În acea zi mi-am dat seama că nu mai aveam nici un motiv să mă tem. Oricum ceea ce era mai rău se întâmplase deja, așa că am sărit.

Am simțit că are loc o transformare atunci când apa m-a acoperit. Ceva s-a schimbat; am ieșit din apă un alt om.

M-am hotărât să nu mă las înfrânt de cancer din acea zi. Nu voiam să trăiesc cu teamă. Cancerul a devenit un moment de răscruce din viața mea.

Supraviețuirea și evoluția

Medicul oncolog mi-a spus că opțiunile de tratament pentru cancerul de prostată în stadiul IV sunt limitate. Intervenția chirurgicală și radioterapia nu erau disponibile în cazul meu și mi s-a zis că toate măsurile sunt paliative.

Singura opțiune era tratamentul anti-hormonal. Acest tratament a mers foarte bine.

La un an de la punerea diagnosticului, oncologul mi-a spus că nu prevede un interval limitat de supraviețuire. Cancerul a devenit rezistent la hormoni în toamna lui 2011. Am primit imunoterapie în mai 2012 și am schimbat tratamentul o singură dată. Antigenul specific prostatic a rămas la un nivel nedetectabil până astăzi.

Trăiesc cu această afecțiune de peste un deceniu. M-am căsătorit cu dragostea vieții mele la un an după diagnostic și în ziua nunții i-am promis că vom petrece următorii 30 de ani împreună. Pentru mine eșecul nu reprezintă o alternativă. Am de gând să dansez la nunta nepoților mei.

Cancerul este un lucru înfricoșător dar poate fi și ceva ce ți se oferă.

Atunci când am înțeles că îmi pot pierde viața am început să apreciez fiecare moment. Sunt un soț mai bun, un tată mai bun și un om mai bun. Sunt binecuvântat.

Cum mi-am schimbat perspectiva

Călătoria mea nu a fost ușoară. Inițial, m-am simțit intimidat atunci când stăteam culcat sub mașinăriile acelea mari. Mă întrebam deseori cum este să mori.

Faptul că îmi dorisem să mor cu un an înainte de aflarea diagnosticului era ironic. Atunci când am fost pus față în față cu moartea mi-am dat seama cât de mult îmi doresc să trăiesc.

A trebuit să fiu puternic deoarece totul în viața mea se destrăma. Eram hotărât să nu las boala să învingă. Mi-am gestionat toate reacțiile adverse până când organismul s-a obișnuit cu o nouă normalitate.

Am început să percep viața ca pe un cadou minunat pe care îl primisem. Am început să am respect pentru toate formele de viață, chiar și pentru păianjeni!

Iată sfaturile mele care m-au ajutat să îmi modific perspectiva și să reușesc să trec prin tratamentele pentru cancer:

Revizuiți-vă perspectiva

Viața se măsoară în momente, așa că am decis să nu le mai las să treacă pe lângă mine.

Nici unuia dintre noi nu îi este garantată ziua de mâine. Pentru mine întreaga existență dinaintea cancerului este timp irosit.

Încercați să profitați de viață în fiecare zi. Eu unul încerc să am credință și speranță pentru ziua de mâine.

Scrieți prin ce treceți

Când trecuseră deja câțiva ani de când sufeream de boală, am început să scriu un blog pentru a oferi speranță altora. Acesta a devenit mult mai mult când mi-am dat seama că ajutam pe alții care îmi călcau pe urme. Sunt contactat și în ziua de azi de bărbați care mi-au citit blogul și pe care i-am inspirat să-și înfrângă boala.

Mi-am dat seama mai târziu că scrisul era terapeutic pentru mine.

Nu trebuie să vă împărtășiți experiența trăită prin intermediul unui blog. Este posibil ca prin scrierea gândurilor într-un jurnal personal să vă simțiți mai bine. Unii oameni se simt mai bine să scrie despre anumite lucruri despre care nu pot discuta. Scrisul vă poate ajuta să vă exprimați și procesați emoțiile și experiențele.

Căutați sprijin

Nimeni n-ar trebui să ducă această luptă singur, dar uneori cei de lângă noi se luptă cu propriile emoții și nu pot fi alături de tine așa cum ai dori.

Am încercat să caut alte persoane prin forumuri online pentru pacienții de cancer, care constituie o sursă bună de informare și sprijin moral.

Povestea mea a devenit într-un final o sursă de speranță pentru alții. Am început să lucrez ca reprezentant al pacienților.

Trăiți viața la maxim

Puteți să vă faceți o listă cu lucruri pe care vreți să le faceți cel puțin o dată în viață. În cazul meu, am încercat să trăiesc momentul. Am vrut să fac lucrurile pe care mi le-am dorit mereu.

Știm că vom muri cu toții într-o bună zi. Nu vreau să fiu acea persoană care stă într-un pat într-un azil de bătrâni și care are regrete. Iubiți, fiți mai buni, fiți cea mai bună versiune a voastră.

Puneți lucrurile importante pe primul plan

Munca nu mai este pe primul plan pentru mine. Mi-am dat seama cum să las munca pe un plan secundar pentru a face acele lucruri care contează pentru mine.

Eu și soția mea ne-am cumpărat o barcă cu motor și petrecem cât timp ne permit verile din zona Southwest Washington. Mergem în vacanță în zone tropicale în măsura în care ne permit economiile. Petrecem în general timpul împreună, cât și cu cei dragi.

Îmi doresc ca nimeni să nu se îmbolnăvească de cancer, dar așa cum sună cântecul lui Tim McGraw, “Uneori sper să poți să trăiești ca și când ar fi ultima zi.” 


Surse

Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

NPS-RO-00061

    Acest articol este:

    Distribuie această pagină:


    Te-ar putea interesa și...

    5 sfaturi despre cum să învingem oboseala pe durata tratamentelor împotriva cancerului

    Todd Seals
    Alfă mai multe

    De ce și cum să rămâneți activi atunci când suferiți sau ați suferit de cancer

    Alice-May Purkiss
    Alfă mai multe

    5 pași prin care să permiți prietenilor să te ajute după ce ai fost diagnosticat cu cancer

    Anna Crollman
    Alfă mai multe