1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate se înrăutățește pe măsură ce înaintez în vârstă?

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate se înrăutățește pe măsură ce înaintez în vârstă?

Image Credit: Getty Images

În viața multor adulți vine o vreme în care lucrurile încep să se așeze. Copiii nu mai au nevoie de tine 24 de ore din 24 și părăsesc cuibul familiei pentru a pleca la studii, a lucra sau pentru că s-au căsătorit. Te-ai obișnuit cu cariera pe care ți-ai ales-o și activitatea profesională pare să se fi stabilizat. În sfârșit ai un program stabil în viața privată și cea profesională. În general, ai o rutină bine pusă la punct.

Ai economisit bani de-a lungul anilor, visurile de pensionare încep să prindă contur, iar ideea unei căsuțe confortabile pe malul unui lac pare mai aproape de realitate și mai puțin rodul imaginației.

Nu-i așa că toate acestea ar fi minunate dacă ar fi reale?

Dacă suferi de ADHD, este foarte posibil ca scenariul de mai sus să nu ți se potrivească deloc.

În realitate, mulți adulți cu ADHD încă se confruntă cu dificultăți în privința tuturor aspectelor menționate mai sus. Faptul că îmbătrânești nu înseamnă neapărat că starea ta se îmbunătățește.

Iată de ce se întâmplă acest lucru și ce poți să faci dacă îți este greu.

Dificultățile de la mijlocul vieții atunci când suferi de ADHD

Întrucât ADHD este o tulburare în mare măsură genetică, există șanse ca unul sau mai mulți dintre copii să aibă ADHD. Te gândești că atunci când ajungi la mijlocul vieții, copiii s-au mutat deja, iar viața devine mai ușoară. Dar poate copilul adult încă are nevoie de sprijin financiar sau emoțional. Pentru aceasta este nevoie de puțină energie din partea unui părinte care este deja epuizat după anii numeroși de dificultăți din cauza propriei tulburări de deficit de atenție și hiperactivitate, ca să nu mai vorbim de anii numeroși în care a răspuns nevoilor familiei.

Adulții care suferă de ADHD au deseori dificultăți financiare din cauza obiceiului lor de a amâna, din cauza dezorganizării și din cauza faptului că nu au capacitatea de ținere a evidențelor.

Simptomele tulburării de deficit de atenție și hiperactivitate precum neatenția, impulsivitatea, distragerea atenției cu ușurință și imposibilitatea de a păstra ordinea pot contribui la un traseu profesional dificil. Persoanelor care au această boală le este greu să își păstreze locul de muncă, ceea ce conduce la schimbarea frecventă a locului de muncă, mutări frecvente și chiar scăderi ale salariului. Când ai această boală, este posibil să te plictisești repede și să te trezești că te plimbi de la un loc de muncă la altul, sau este posibil să cauți în continuare cariera potrivită.

Când te uiți la prietenii și familiile care nu se confruntă cu ADHD în viața de zi cu zi, este posibil ca respectul de sine să se prăbușească. Este posibil să gândești astfel, „De ce sunt în continuare concediat la această vârstă? De ce încă nu sunt capabil să păstrez ordinea în casă? De ce nu pot să economisesc bani și să mă bucur de o vacanță frumoasă?”

Pe lângă dificultățile cu care se confruntă adulții cu ADHD, mai apar și problemele observate frecvent la femeile care trec prin premenopauză și menopauză. Modificările hormonale pot duce la o înrăutățire a simptomelor ADHD, făcând viața femeilor și mai dificilă.

Pentru bărbați, dar și pentru femei, înaintarea în vârstă poate să conducă și la modificări cognitive. Capacitatea cognitivă este un lucru pe care adulții cu ADHD nu pot să-și permită să îl piardă, întrucât pierderea acesteia ar înrăutăți dificultățile de memorie care i-au însoțit toată viața, precum și alte probleme asociate funcției cognitive.

Ce poți să faci?

Faptul că ai ADHD la mijlocul vieții și ulterior, nu este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla. Dacă vezi că îți este greu, încearcă următoarele:

  • Mergi periodic la medic, astfel încât boala să fie ținută sub control. Asigură-te că cei din jurul tău îți înțeleg provocările. Găsește modalități prin care să iei legătură cu alți adulți cu ADHD, personal sau on-line, alăturându-te organizațiilor din domeniu și participând la întâlniri, ateliere și conferințe.
  • Recunoaște obstacolele specifice care te trag înapoi și discută-le cu familia, prietenii, personalul medical.
  • Colaborează cu un consilier în domeniul carierei care te poate ghida în ceea ce privește schimbările necesare și poate să îți ofere strategii profesionale.

Deși ADHD este o afecțiune cronică, care nu dispare niciodată, cu siguranță poate fi ținută sub control. Fii proactiv în obținerea sprijinului de care ai nevoie.


Surse

    • Franke B, et al. (2012). The genetics of attention deficit/hyperactivity disorder in adults, a review. DOI: 1038/mp.2011.138
    • Quinn PO, et al. (2014). A review of attention-deficit/hyperactivity disorder in women and girls: Uncovering this hidden diagnosis. DOI: 4088/PCC.13r01596

    Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

    NPS-RO-00052

    Acest articol este:

    Distribuie această pagină:


    Te-ar putea interesa și...

    Scleroză Multiplă

    Alfă mai multe

    Stabilirea obiectivelor atunci când ai ADHD: Cum reușesc să îmi ating obiectivele

    Alfă mai multe

    ADHD: înainte și după diagnostic

    Alfă mai multe