1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. Astmul și locul de muncă: zile bune și zile mai puțin bune

Astmul și locul de muncă: zile bune și zile mai puțin bune

Getty Images / eclipse_images

[Rezumat:] Să ai astm și o meserie ce presupune muncă fizică înseamnă multe provocări. Jamie, de profesie tâmplar, ne împărtășește experiența sa.

Așadar, cum te descurci atunci când ai astm, iar meseria ta implică muncă fizică? Bănuiesc că în aceeași situație sunt toți astmaticii, nu-i așa? Sunt și zile bune, și zile mai puțin bune, zile în care nici nu bagi de seamă că ai boala, dar și zile în care categoric simți că ești bolnav.

Sunt tâmplar de profesie, lucrez pe cont propriu și mă ocup cu montarea mobilierului făcut la comandă: bucătării, băi, dormitoare, birouri, șifonierele pentru dormitor reprezentând aproximativ 80% din comenzile pe care le primesc într-un an.

E o muncă dificilă, dar plăcută

Îmi place ceea ce fac, iar finalizarea unei lucrări îmi aduce o mare satisfacție, ceea ce e minunat. Îmi place să văd cum un proiect prinde viață. Ceea ce nu îmi place sunt camerele mici și treptele. Într-adevăr, pare destul de ciudat, evident că majoritatea oamenilor țin șifonierul în dormitor, iar în majoritatea caselor, dormitorul este la etaj. Asta înseamnă că înainte de a începe munca, trebuie să car pe scări toate materialele – panouri, uși, scule, etc. și apoi să le duc în camera respectivă.

Pe scurt, o zi obișnuită pentru mine începe cu încărcarea mobilierului în camionetă, dimineața, continuă cu drumul la adresa clientului, descărcarea mobilierului în camera în care va fi montat, descărcarea tuturor sculelor, încheindu-se cu montarea mobilei (care poate să dureze între cinci ore și cinci zile, în funcție de lucrare). După finalizarea montării, trebuie să duc toate sculele înapoi în camionetă, să încarc deșeurile și apoi pot să plec acasă și să mă pregătesc pentru lucrarea de a doua zi.

Zile bune și zile mai puțin bune

Așadar, cum se comportă astmul meu într-un mediu de lucru plin de praf și în condițiile care urc și cobor trepte aparent la nesfârșit, în timp ce car panouri mari și cutii cu scule grele? Pot să spun că nu există probleme în general. După cum am spus mai sus, fiecare astmatic are zile bune și zile proaste în funcție de severitatea bolii, de factorii declanșatori și în general de ceea ce trebuie să facă în fiecare zi. Dacă ajung la muncă și simt că voi avea o zi proastă în ceea ce privește astmul, știu că trebuie să o iau mai ușor în ziua respectivă. Mai ales atunci când descarc, am grijă să mă odihnesc din când în când , astfel încât să nu ajung să nu mai pot respira.

Păstrarea curățeniei în spațiul de lucru

Pentru mulți astmatici, inclusiv pentru mine, praful este un factor declanșator al astmului, deci trebuie să mă asigur că mă ocup și de acest aspect. Folosesc un extractor de praf care se atașează de sculele mele electrice și care are rolul de a menține aerul curat. Folosirea periei și fărașului nu este o soluție bună pentru că astfel particulele de praf ajung în aer, ceea ce poate exacerba astmul. În schimb, pentru a menține curățenia în cameră și în spațiul de lucru, folosesc un aspirator, iar dacă simt că am nevoie de puțină protecție suplimentară, port o mască de protecție respiratorie.

Nu vreau să mă înțelegeți greșit, sunt și zile în care mă stresez foarte mult. Mobilierul la comandă are multe părți componente diferite, iar montajul presupune o muncă complexă. Poate fi stresant mai ales atunci când trebuie să finalizez un montaj într-un interval de timp foarte scurt și sunt nevoit să mă așez, transpirat și abia suflând, pentru a lua o pauză care să-mi ajute respirația să revină la normal. Însă în zilele bune reușesc să descarc totul înainte de a mă gândi câtuși de puțin la astm.

Concluzie

Așadar, sunt încrezător că pot să gestionez simptomele și factorii declanșatori. Știu că atâta timp cât îmi controlez astmul, pot să îmi practic mai departe meseria solicitantă din punct de vedere fizic, dacă iau oricâte pauze am nevoie pentru a finaliza lucrarea.


Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

NPS-RO-00064

Acest articol este:

Distribuie această pagină:


Te-ar putea interesa și...

20 de sfaturi pentru a-ți menține sănătatea mentală în ciuda distanțării sociale și a astmului

Cróna Tansey
Alfă mai multe

Cum să participi la o cursă de alergare atunci când ai astm bronșic

Beki Cadd
Alfă mai multe

9 moduri în care te poți pregăti pentru iarnă atunci când ai astm

Cróna Tansey
Alfă mai multe