1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. 4 moduri de a sprijini un prieten care trece printr-o perioadă psihică dificilă

4 moduri de a sprijini un prieten care trece printr-o perioadă psihică dificilă

Getty Images / gradyreese

Megan Potts scoate în evidență patru lucruri de care are nevoie de la prietenii ei atunci când se luptă cu o criză de sănătate mintală.

Fiind o persoană care se confruntă cu o serie de probleme mintale cronice, de multe ori nu îmi este uşor să mențin relaţiile de prietenie. Dacă este să fiu sinceră, nu sunt întotdeauna prietena ideală.

În ultimul timp m-am gândit îndelung de ce stau lucrurile aşa şi am realizat că persoanele cu care am fost prietenă cel mai mult timp dau dovadă de un nivel neobişnuit de răbdare si înţelegere faţă de mine. Mai ales în perioadele mele de zbatere interioară.

Cei mai fideli prieteni ai mei tind să fie oameni cu propriile lor experiențe în această privinţă. Faptul că au trecut prin experienţe similare cu ale mele, cred că îi ajută să înţeleagă mai bine decât majoritatea de ce am nevoie în aceste momente.

Avem zero așteptări unii de la ceilalţi. Acceptăm că este posibil să nu putem vorbi zilnic, deoarece viața cu probleme de sănătate mintală poate fi epuizantă. Știm, de asemenea, că cealaltă persoană poate avea nevoie în orice moment de mai mult sprijin.

Am reușit să identific patru motive pentru care mă înțeleg atât de bine cu puținii prieteni pe care îi am. Am aflat astfel şi de ce alte prietenii nu au trecut testul timpului.

1. Validarea

În ciuda faptului că am avut la dispoziţie zece ani să mă împac cu ideea problemelor mele de sănătate mintală, încă mă lupt cu foarte mult cu obstacolul auto-stigmatizării. Îmi repet des că nu ar trebui să mă las afectata într-un anumit mod de un anumit eveniment. Din păcate, persoanele care nu s-au confruntat cu tulburări mintale îmi vor reflecta ca un ecou acele gânduri fără ca eu să le exprim vreodată. Mi s-a spus adesea că reacționez disproporționat la lucruri care pentru ei par un obstacol minor.

Pe de altă parte, prietenii care-mi înțeleg modul de gândire mă vor asculta cum îmi revărs oful în legătură cu o situație și vor spune: "da, sună teribil de greu". E o ușurare. Această validare a sentimentelor mele mă face să mă simt mai liniștita, pentru că înseamnă că nu înnebunesc. Cineva înțelege și îmi spune că sentimentele mele sunt normale și că nu sunt deloc „greșite” sau „disproporționate”.

2. Încurajarea

După o reacție (aparent) "disproporționată" la un "impediment minor", unii oameni vor rosti îndemnul extrem de supralicitat și nefolositor:

"Adună-te!”

Este întotdeauna o replică teribilă pentru mine, deoarece inevitabil mă va impinge într-o stare de panică. Este practic garantat că, după ce am auzit asta, îmi voi petrece noaptea stând treaza în pat, învinovăţindu-mă și plângând, întrebându-mă de ce nu pot să mă adun? De ce nu pot să trec peste asta şi să îmi văd de viaţă?

La polul opus, alți prieteni vor oferi cuvinte de încurajare, cum ar fi:

“Cred că ştii ce trebuie să faci în această situație.”

Nu îmi spun ce cred ei că ar trebui să fac și asta este cheia. În schimb, mă lasă pe mine să decid. Uneori, îmi vor oferi sfaturi utile pentru a mă ajuta să ies din dificultate, cum ar fi să fac o listă a avantajelor și dezavantajelor fiecărei posibile soluții la dilema cu care mă confrunt. Dacă au timp, s-ar putea chiar să stea și să mă ajute să disecam argumentele pro și contra, lăsându-mă să detaliez fiecare punct și ajutându-mă să-mi găsesc cuvintele atunci când mă blochez.

3. Compasiunea

De multe ori mă simt redusa la tăcere de unele persoane. „Dacă nu te ajuţi singură, de ce ar trebui să te ajut eu?” mi-ar putea spune. O astfel de afirmație mă lasă neajutorată. Nu știu ce sa fac. Nu pot dormi din cauza stresului. Sfârşesc prin a evita cu totul această problemă. Sunt șanse mari să ajung la o criză.

Prietenii mei adevărați – oamenii care mi-au oferit validare și încurajare – sunt adesea cei care mă împiedică să intru într-o criză. Îmi oferă compasiune și sprijin, spunându-mi că vor fi alături de mine și că mă vor susține indiferent de ce se întâmplă. Mă reasigură că nu voi trece singură prin aceasta, nu atât timp cât suntem prieteni.

Dacă am nevoie sa mi se abată gândurile, ei mă vor suna și vom vorbi despre lucruri prostești, arbitrare. Voi râde, pe când înainte de a ridica telefonul, probabil că nu puteam respira din cauza plânsului și a panicii. Dacă trebuie să țip, să strig și să mă defulez, mă vor lăsa să fac asta, fie la telefon, fie printr-un mesaj. Nu mai simt că trebuie să-mi stăpânesc frustrările.

În cele din urmă, or să mă întrebe ce se poate face în mod realist în legătură cu problema invocată (cum se întâmplă de obicei în cazul meu) la aceasta oră timpurie a dimineții. „Nimic”, am să spun.

Probabil poate aștepta până ce am terminat de vorbit și m-am liniștit suficient pentru a dormi. O să vorbim până nu mai putem ține ochii deschiși și apoi vom dormi. Voi începe a doua zi relativ bine odihnită și cu o perspectivă mai rațională asupra vieții.

4. Înţelegerea reciprocă

Dacă simţi ca nu ai puterea de a ajuta un prieten într-un anumit moment, încearcă să nu-l ignori. Este important să ii spui ce simți şi tu. Pentru mine, doar să știu că nu sunt singură atunci când mă simt ca un nimic, mă poate face uneori să mă simt mai bine. Cred că mă ajută să depăşesc sentimentul de izolare care apare des când te afli în mod constant la un pas de o criza de sănătate mintală.

De asemenea, tind să fiu înțelegătoare atunci când un prieten nu are capacitatea de a-mi asculta problemele, pentru că știu că nici eu nu mă simt întotdeauna în stare să le ascult pe ale lor. Nimeni nu poate turna dintr-un vas gol, așa că îngrijirea noastră trebuie adesea să fie prioritara în vremuri de criză. Este important să nu ne neglijăm propria sănătate în favoarea altcuiva, pentru că, pe termen lung, asta nu ajută pe nimeni.

Concluzii

Nu este imposibil să fii un prieten bun pentru cineva care trăiește cu o boală mintală. Poate fi nevoie de unele schimbări de percepţie, dar este posibil. Fă-ţi timp pentru a asculta temerile lor. Încearcă să înțelegi de ce au intrat în panică, dar accepta faptul că nu vor putea întotdeauna să dea un motiv clar. Îndrumă-i în loc să le spui ce să facă și oferă-le un spațiu sigur în care să-și exprime sentimentele, fără a se teme de că vor fi judecaţi.


Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

 NPS-RO-00012

Acest articol este:

Distribuie această pagină:


Te-ar putea interesa și...

Cum pot animalele de companie să contribuie la combaterea depresiei

Jonathan Rottenberg
Alfă mai multe

Cum să ajuți pe cineva drag atunci când depresia devine criză

Jonathan Rottenberg
Alfă mai multe

Anxietatea: Cum să faci față gândurilor invazive

Claire Eastham
Alfă mai multe