1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. Cum să călătorești atunci când ai SM: 6 modalități prin care îți poți îmbunătăți vacanța

În vacanță cu scleroza multiplă

Image Credit: Robert Joyce

Robert ne împărtășește câteva sfaturi și facilități pentru a putea călători și a te bucura de vacanță atunci când suferi de scleroză multiplă.

6 sugestii pentru a călători fără stres atunci când ai SM

Până de curând nu am avut ceea ce ar numi unii „o meserie tradițională”. Meseria mea principală consta în a mă menține cât se poate de sănătos, iar pentru a reuși, este nevoie de efort. Acest lucru este valabil pentru orice boală, deci nu e deloc surprinzător faptul că aceia dintre noi care suferim de o boală cronică suntem deseori nevoiți să luăm o pauză de la munca obositoare și rutina rigidă a odihnei și recuperării obligatorii.

Vacanțele reprezintă o pauză necesară, indiferent dacă „lucrezi” sau nu. Nimic nu se compară cu descoperirea unor locuri noi, unde cerul este senin (în Connemara cerul este cenușiu în majoritatea timpului), iar căldura plăcută îți mângâie pielea. (Îmi dau seama că alte persoane cu SM consideră că testul cel mai dificil pentru noi este căldura, însă eu nu mă număr printre acestea. De îndată ce mă obișnuiesc cu temperaturile ridicate, sunt fericit).

O vacanță necesită, totuși, puțină planificare … iar atunci când suferi de SM, este posibil să fie nevoie de mai multe eforturi pentru a putea profita cât mai mult de călătorie. Pot să spun, din proprie experiență, că pentru a avea o vacanță fără riscuri și fără stres, trebuie avute în vedere următoarele șase lucruri de mai jos.

Încheie o asigurare de călătorie

Asigurarea de călătorie este esențială pentru că nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Acest lucru este valabil indiferent dacă ai sau nu o boală cronică. Dacă ești cetățean european și călătorești în interiorul UE, ar trebui să ai aceleași drepturi ca un rezident în ceea ce privește asistența medicală oferită.

În cazul în care călătorești în afara UE, va trebui să cumperi o asigurare medicală. Când vei citi ceea ce e scris cu litere extrem de mărunte (da, sunt unul dintre ciudații care fac acest lucru), vei constata că majoritatea polițelor de asigurare exclud afecțiunile medicale preexistente. Există unele companii care oferă acoperire pentru orice boli, însă de obicei prețul asigurărilor încheiate cu aceste companii este mai mare. După părerea mea, chiar dacă scoți mai mulți bani din buzunar, este esențial să ai o astfel de asigurare pentru situația în care se întâmplă ceva rău.

Înainte de a pleca, contactează întotdeauna societatea de asigurări și verifică ce reguli se aplică poliței tale și dacă este nevoie de o acoperire suplimentară.

Solicită dispozitive pentru mobilitate

Acasă nu am nevoie de un scuter de mobilitate, însă atunci când sunt în vacanță, un astfel de scuter mă ajută să mă mișc mult mai ușor. Ca urmare, de îndată ce ajung la destinație, închiriez un scaun electric pentru mobilitate. Multe stațiuni populare oferă acest serviciu și de obicei trimit scuterul direct la adresa unde ești cazat și îl ridică atunci când pleci.

Dacă este nevoie, poți să afli de la agenția de turism dacă sunt disponibile și alte dispozitive pentru mobilitate, inclusiv rampe sau scaune de toaletă ridicate. Toate acestea reprezintă un serviciu extraordinar care îți fac experiența departe de casă mult mai plăcută.

Asigură-te că accesul la adresa de cazare nu este dificil

Pentru o călătorie de succes, este esențial să ai cazarea potrivită. Dacă folosești un scaun cu rotile, trebuie să te asiguri că intrările sunt suficient de largi, lifturile suficient de mari și că ai acces ușor la instalațiile pentru baie. Am călătorit la Poznan, în Polonia, și mi s-a spus că voi fi cazat într-un apartament la etajul întâi. Cu toate acestea, când am ajuns, apartamentul se afla într-o clădire veche, iar etajul întâi era de fapt echivalentul etajului patru (nu au luat în considerare și nivelurile mezanin). Totul s-a dovedit a fi un coșmar total și abia dacă am ieșit din apartament pentru că mă îngrozea gândul că va trebui să urc toate acele trepte din nou.

Când faci o rezervare, cere fotografii. Nu te baza doar pe descriere!

Cere ajutor în aeroport

Uneori e greu să te descurci în aeroporturi. Eu am nevoie de ajutor în aeroport și nu pot să merg sau să stau în picioare prea mult timp. Atunci când îți rezervi zborul, asigură-te că selectezi opțiunea PMR (Persoane cu mobilitate redusă), precum și nivelul de ajutor de care ai nevoie. În plus, îți recomand să contactezi serviciul direct și să verifici forumurile on-line pentru a vedea cât de bine este dotat fiecare aeroport pentru a răspunde nevoilor tale specifice. Am constatat că unele aeroporturi sunt mai bune decât altele.

Când ajungi la poartă, asigură-te că însoțitorii de zbor știu care sunt cerințele tale. Astfel, le va fi mai ușor să nu facă nimic greșit și să îți acorde asistența de care ai nevoie. Nu uita să le reamintești că vei avea nevoie de ajutor și la aterizare. Au fost situații în care, din greșeală, mi-au trimis înapoi scaunul cu rotile pus la dispoziție de compania aeriană, ceea ce nu este deloc indicat!

Ține medicamentele într-un loc sigur

Dacă ai o boală cronică, este posibil să urmezi un tratament medicamentos. Asigură-te că ai întotdeauna acces la medicamente atunci când ești în vacanță. Eu țin întotdeauna medicamentele în bagajul de mână pentru a fi sigur că nu se rătăcesc  – chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla pentru o perioadă scurtă de timp! Anxietatea provocată de pierderea medicamentelor ar fi devastatoare și probabil că mi-ar strica începutul vacanței.

De asemenea, este util să ai o scrisoare de la medic în care să fie prezentate detalii despre afecțiune și/sau dizabilitate, precum și medicamentele prescrise. Un astfel de document este extrem de util atunci când efectuezi controlul de securitate, mai ales dacă trebuie să ai la tine medicamente injectabile. Dacă ți se face rău în timpul călătoriei, scrisoarea îi va oferi medicului care te tratează un punct de contact. În plus, mă asigur că detaliile medicale din telefon sunt la zi, astfel încât să poată fi accesate cu ușurință în caz de urgență.

Nu te stresa din cauza lucrurilor mărunte

Este foarte posibil ca în timpul vacanței să existe momente în care nu poți să ai acces la restaurant sau în care un membru al personalului sau o instituție nu poate să răspundă nevoilor tale specifice. Știu că nu ar trebui să se întâmple așa, dar uneori se întâmplă. În astfel de situații, încearcă să nu lași astfel de probleme să îți strice vacanța și binemeritata pauză de la rutina vieții cu boală cronică.

Bon Voyage!


    Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

    NPS-RO-00308

    Acest articol este:

    Distribuie această pagină:


    Te-ar putea interesa și...

    Scleroza Multiplă - Informații generale despre această afecțiune

    Dr. Gabriela Mihăilescu
    Alfă mai multe

    Scleroza multiplă și izolarea din pandemie

    Robert Joyce
    Alfă mai multe

    Puterea de a zâmbi în ciuda sclerozei multiple

    Willeke van Eeckhoutte
    Alfă mai multe